Activități de instruire în nivologie și avalanșele de zăpadă

instruire. avalansa

În partea a doua a lunii ianuarie și începutul lui februarie, împreună cu colegii noștri de la Rucksack Mountain Guides, am organizat mai multe ateliere și cursuri de instruire în nivologie și teoria zăpezii.

În total, au fost șapte zile de instruire dedicate tuturor celor care merg pe schiuri, rachete de zăpadă, alpiniști sau simpli drumeți pasionați de iarnă.

Activitățile practice s-au desfășurat în diferite masive din jurul Brașovului, adică: Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi, Piatra Mare și Baiului.

Ele au fost completate cu partea de teorie, absolut necesară atunci când vorbim de înțelegerea în detaliu a fenomenelor nivo meteorologice.

Printre altele s-a discutat inclusiv despre rucsacul ABS care, la ora actuală este cel mai performant echipament de salvare din avalanșă prin simplul fapt că nu acceptă ideea de îngropare sub zăpadă a utilizatorului.

Mai multe detalii despre activitățile de instruire organizate de Rucksack Mountain Guides găsiți pe pagina dedicată.

Ca magazin specializat de munte, suntem implicați direct în educația clienților noștri în tot ceea ce ține de munte, natură, outdoor. Facem acest lucru prin parteneriate cu profesioniști ai muntelui, cum este cazul celor de la Rucksack Mountain Guides sau cu diferite ong-uri serioase, care au demonstrat de-a lungul anilor implicarea lor în sectorul educațional montan.