Carte. Himalaya. Guraj Himal. 1985. Cornel Coman

Gurja Himal. 1985

30 Lei

O carte ce descrie prima expediție românească în Himalaya, la mijlocul anilor 80.

Carte. Himalaya. Guraj Himal. 1985. Cornel Coman

Astăzi, câți din cei care merg pe munte în România mai știu, îi interesează și pot spune când au ajuns în Himalaya primii alpiniști români?

”Începând cu anul 1981, într-o perioadă în care alpiniștii români nu aveau voie să participe la nici o expediție internațională, am făcut tot posibilul să transform în realitate un vis al unor tineri și împreună cu alți alpiniști, am pus bazele primului proiect al unei expediții românești în Himalaya.

Astfel că, pentru prima dată în istoria alpinismului românesc, în 1985 pleacă spre destinația Himalaya un grup de cinci alpiniști de la AS ”Grivița Roșie” (Taina Duțescu – Coliban, Emil Coliban, Cezar Vărgulescu, Pavel Mureșan, Cornel Coman) cărora li s-au alăturat mai târziu Avel Ritișan (Pif) și Marius Mărcuș…”

Aceste rânduri sunt scrise de Cornel Coman în cartea recent apărută în colecția Verde a editurii România Pitorească.

O carte care merită cumpărată și citită de toți cei interesați de istoria alpinismului și care poate ”au uitat” cum era societatea românească în perioada comunistă.

Deși se vorbește despre munte și alpinism într-o țară străină și îndepărtată, dincolo de rânduri se poate citi cu ușurință despre probleme specifice românești: alpiniști care nu trebuie amintiți – fugiți din România comunistă… frica de a nu rămâne și alți alpiniști fugari prin afara țării sau teama de a nu fi prins cu dolari în posesie.

O carte extrem de valoroasă, dar tristă, așa cum a fost de altfel și România anilor 80…

 

Date tehnice

Editura: România Pitorească

Autor: Cornel Coman

Nr. pagini: 184 pagini de text + fotografii alb negru

An apariție: 2015