Asociația de Educație și Cultură Outdoor – AECO România a organizat la mijlocul lui septembrie 2016 o acțiune complexă de igienizare a tuturor refugiilor montane situate în Parcul Național Piatra Craiului (PNPC), în colaborare cu administrația Parcului și Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM). Acțiunea de igienizaremai mult →
Așa cum am obișnuit toți clienții noștri, încercăm să aducem în librăria noastră virtuală cât mai multe cărți și hărți de munte. De altfel, astăzi avem una din cele mai complete și complexe colecții de literatură montană (cărți + hărți). Recent au intrat pe raft câteva titlurimai mult →
În sandale sau ghete de munte, pantofi de alergare sau de bicicletă, picioarele sunt și vor fi întotdeauna expuse la intemperii. Dar astăzi, dacă plouă sau este noroi – chiar și vara! – nu este obligatoriu să mai fii ud la picioare. Șosetele impermeabile Sealskinz sunt dejamai mult →
Noul ghid ”Drumeție montană în familie” este o carte unică în România de azi și de ieri, atât prin tema abordată, cât și prin tipul și modul de prezentare a informațiilor. În carte sunt incluse aproape 60 de trasee împărțite în funcție de localitatea de plecare, dinmai mult →
”Dragon Eye” sunt noul model de mănuși 100% impermeabile la apă, produse de Sealskinz și intrate pe piața românească. Mănuși universale ce pot fi folosite la o gamă extrem de variată de activități în natură, vara și iarna: drumeție, alergare, ciclism sau carpatism… Partea exterioară este formatmai mult →
Știm că par SF… la fel cum au fost considerate cu ceva ani în urmă șosetele impermeabile Sealskinz sau rucsacul de avalanșă ABS. Dar tehnologia evoluează, echipamentul de munte la fel, iar noi – ca magazin de munte ce aducem în România doar ”echipament dedicat” – venimmai mult →
Recent a apărut la editura România Pitorească o nouă carte în colecția Verde (cartea cu nr. 13). Marian Anghel – președintele Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM) a făcut, ca de obicei în ultimii ani, o recenzie a cărții. ”Astăzi, câți din cei care merg pe muntemai mult →
Noul motto al englezilor de la Sealskinz este ”outdoor defiance” (sfidează condițiile meteo). Iar pentru a realiza acest lucru, designerii britanici inventează, testează și scot pe piață lucruri unice, tot mai deosebite. Așa este noul sistem numit ”Hydrostop”. Șosetele impermeabile Sealskinz nu permit pătrunderea apei prin șosetă,mai mult →
”Biblioteca Montaniardului” este noul titlul pe care l-am adus pe rafturile virtuale ale magazinului nostru. Emilian Cristea (1915 – 1982) este un nume popular în lumea montană românească, atât ca urmare a controversatei sale ascensiuni pe o variantă a Fisurii Albastre, dar mai ales ca urmare amai mult →
Așa cum se poate observa printr-o scurtă privire pe paginile site-ului nostru, încercăm să aducem tot ceea ce apare nou pe piața de munte din România, în domeniul cărților și hărților. Recent, Zenithmaps a scos pe piața două noi hărți extrem de utile și bine făcute, pentrumai mult →
În vara 2015, o echipă de patru alpiniști români va încerca să urce pe vf. Khan Tengri (7.010m) din munții Tian Shan (Khazahstan). În cadrul expediției, în taberele de altitudine alpiniștii vor utiliza mâncarea liofizată produsă de Lyofood care, pe lângă aportul absolut necesar de nutrienți, oferămai mult →
Ca magazin de echipament montan, ne-am specializat de ani de zile în importarea și distribuirea unor echipamente de foarte bună calitate care, printre altele, îți pot salva chiar viața. Aceste produse pot fi apreciate la adevărata lor valoare de cei care se expun frecvent pe munte, schiori,mai mult →
Azi nu mai este un lucru necunoscut faptul că produsele alimentare care pot fi găsite în mod curent pe rafturile din magazine, sunt ultra procesate și cu numeroase adaosuri pentru a le menține culoarea, mirosul, aspectul și mai ales, pentru a fi ”gustoase”. Cei mai mulți românimai mult →
La finalul anului 2015, între Crăciun și Anul Nou, am organizat un prim atelier de educație hivernală pentru publicul român, din acest sezon, în care am discutat în detaliu despre zăpadă și avalanșe: cristale, profile, metode de testare a stabilității, echipamente de salvare… Vezi mai multe pozemai mult →
Iarna a sosit și în Carpați, iar o dată cu aceasta, riscul avalanșelor de zăpadă. Ca și în anii anteriori, organizăm pentru clienții noștri un curs de instruire în domeniul riscurilor specifice iernii, discutând în mod special despre avalanșele de zăpadă. Două zile de exerciții practice înmai mult →
Géraldine Fasnacht a fost prinsă de avalanșă în aprilie 2014. Ca snowboarder profesionist, a fost și este conștientă de riscurile meseriei și evident că știe foarte bine cum să le controleze. Întotdeauna a fost atentă la toate detaliile, făcând permanent o planificare meticuloasă și detaliată. Drept dovadă,mai mult →
Recent, inventatorul și producătorul rucsacilor ABS (Germania), echipament de salvare din avalanșă, a făcut public un anunț cu privire la o problemă depistată la unitățile de bază Vario (Base Unit) produse în perioada 2011/2012. S-a constatat că, după o perioadă de timp în care compartimentele baloanelor nu aumai mult →
Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM) este o organizație profesională a ghizilor montani români, afiliată internațional la UIMLA (Uniunea Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali). Încă din primul an de funcționare, SGLM centralizează activitatea membrilor săi, pentru a exista o imagine generală, de ansamblu, asupra activității de turismmai mult →
Ne face plăcere să vă anunțăm că am adus în cadrul magazinului Rucksack, alte câteva titluri de munte valoroase, cărți care au apărut în ultima perioadă pe piața românească. Astfel, pe lângă cărțile și hărțile de munte pe care le aveam deja în stoc, am mai adăugatmai mult →